date deschise si ministerul agriculturii

Ovidiu Voicu ovoicu la soros.ro
Joi Sep 5 09:10:56 UTC 2013


Salutare,

 

Acum două săptămâni am stabilit că vom avea în cursul lunii septembrie întâlniri de lucru cu instituții publice deschise la publicarea unor seturi de date în format deschis. Aveam în plan o discuție în grup în prima săptămână din septembrie. Nu am reușit să organizăm această discuție, dar avem programată o primă întâlnire la o instituție publică.

 

Pe data de 17 septembrie, de la 10:30, suntem așteptați la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reamintesc scopul discuției:

- identificarea seturilor de date deținute de Minister și publicabile în format deschis

- cunoașterea reciprocă (cine sunt cei responsabili de date deschise)

- discutarea unui acord de colaborare prin care să sprijinim cu expertiză tehnică Ministerul pentru publicarea datelor și, cu ajutorul unor programatori voluntari, să dezvoltăm o aplicație-model folosind datele oferite

 

(pentru mai multe informații, retrimit sumarul discuției din 20.08)

 

Așa cum am discutat, este bine ca la întâlnire să participe:

- cel puțin un programator, care să coordoneze apoi dezvoltarea aplicației (aici cred că ne ajută Tiberiu)

- cel puțin un activist, care să explice cerințele societății civile pe termen lung (așteptăm voluntari)

- cel puțin un „client”, adică o persoană (reprezentant al unei organizații etc.) care înțelege și folosește datele publicate de Ministerul în cauză (așteptăm recomandări/voluntari)

 

(desigur, unele dintre cele trei „poziții” se pot suprapune)

 

Vă rog să îmi spuneți cine dorește și are timp să participe la această întâlnire. E util să avem un răspuns cât mai repede, ca să putem să confirmăm la minister.

 

Doritorii sunt rugați să trimită seria și numărul cărții de identitate către Angela Benga, consilier în cadrul DSOD, pentru formalitățile de securitate. Angela va fi în continuare persoana de contact pe această temă.

 

Mulțumesc și toate bune,

Ovidiu

 

 

 

 

 

From: Ovidiu Voicu [mailto:ovoicu la soros.ro] 
Sent: 20 august 2013 14:31
To: 'date-deschise la liste.ceata.org'
Subject: FW: sumar intalnire date deschise 20.08

 

Retrimit doar pe lista, nu l-a primit cu atatea adrese la To.

 

O.

 

From: Ovidiu Voicu [mailto:ovoicu la soros.ro] 
Sent: 20 august 2013 14:28
To: 'date-deschise la liste.ceata.org'; 'radu.puchiu la gov.ro'; 'Elena - Alexandra Calistru'; 'Codru Vrabie'; 'Oana Preda, CeRe'; Adrian Moraru - IPP (adrian la ipp.ro <mailto:adrian la ipp.ro> ); 'Ioana Avadani'; Ana Vasilache (anavasilache la yahoo.com <mailto:anavasilache la yahoo.com> ); 'radu.puchiu la gov.ro'; 'Cornel Calinescu' (cornel.calinescu la just.ro <mailto:cornel.calinescu la just.ro> )
Subject: sumar intalnire date deschise 20.08

 

Salut,

 

Va trimit anexat un sumar al celor discutate astazi, pe subiectul date deschise. Sigur ca documentul sec nu surprinde multitudinea nuantelor discutate in cele aproape trei ore, dar detaliile picante raman doar participantilor :)

 

Va rog sa notati ca in cursul lunii septembrie vom avea foarte probabil doua intalniri pe cele doua subiecte (proiecte concrete cu ministere, respectiv planul national OGP) si ca suntem in cautare de voluntari si idei bune, dupa cum rezulta din cele stabilite.

 

Daca am uitat ceva, ii rog pe ceilalti participanti sa adauge.

 

Toate bune,

Ovidiu

-------------- partea următoare --------------
Un atașament HTML a fost eliminat   
URL: <http://lists.okfn.org/pipermail/date-deschise/attachments/20130905/31b58d4b/attachment-0001.html>
-------------- partea următoare --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: sumar intalnire date deschise 20.08.2013.odt
Type: application/vnd.oasis.opendocument.text
Size: 13775 bytes
Desc: indisponibil(ă)
URL: <http://lists.okfn.org/pipermail/date-deschise/attachments/20130905/31b58d4b/attachment-0001.odt>
-------------- partea următoare --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: sumar intalnire date deschise 20.08.2013.docx
Type: application/vnd.openxmlformats-officedocument.wordprocessingml.document
Size: 17553 bytes
Desc: indisponibil(ă)
URL: <http://lists.okfn.org/pipermail/date-deschise/attachments/20130905/31b58d4b/attachment-0001.docx>


Mai multe informații despre lista de discuții Date-deschise